Introducerea votului electronic la Congresul PSD a făcut ca fostului președinte Ion Iliescu să-i ia de trei ori mai mult timp să-și exprime opțiunile față de colegii săi miniștri sau europarlamentari. Prin excepție, președintelui de onoare al PSD i s-a permis să intre în cabina de vot și cu doi asistenți care să îl ghideze. Este vorba despre consilierul său, Ionuț Vulpescu, cel care l-a însoțit permanent în cabină, dar și de europarlamentarul Corina Crețu, fostul său purtător de cuvânt la Cotroceni, care i-a dat indicații în fața aparatului de vot.
„N-am stat la vot, n-am văzut cu cine votează, i-am explicat cum se scanează. Ne-a întrebat cum va fi, nu știu dacă a mai exersat votul electronic. Mi-a fost greu și mie, deși votez electronic la Parlamentul European, aici s-a blocat. Dar o dată ce vezi sistemul e foarte ușor”, s-a justificat Corina Crețu.
Cursul despre sistemul electronic la fața locului a făcut în final ca Ion Iliescu să petreacă în cabina de ot mai bine de patru minute, în timp ce Corina Crețu, Nicolae Bănicioiu sau Gabriela Firea votaseră mai devreme în puțin peste un minut.
La ieșire, fostul președinte a lăudat însă sistemul. „Totul e foarte explicit. Îți arată acolo cum anume. Și sunt opțiuni, uneori lista-i mai mare stai mai mult până îți faci opțiuni. Foarte bun și explicit”, a spus Iliescu pe fugă, încercând inițial să evite comentariile.
Pentru a vota la Congres, fiecare delegat primește un card nenominal cu un cod de bare în locul buletinului clasic de vot. La intrarea în cabină, cardul se scanează printr-un sistem asemănător cu cele din supermarket, ulterior delegatului aparându-i pe ecran opțiunile de vot pentru fiecare funcție. Acestea se bifează prin atingerea cu degetul pe ecran, iar la final cardul este înapoiat într-o urnă.
Modalitatea de vot le-a fost prezentată PSD-iștor prin tutoriale video la intrarea în fiecare zonă de vot.